Produsele Franzeluța, destinate sărbătorilor de Paşti, au fost sfințite!

Noutăţi

Produsele Franzeluța, destinate sărbătorilor de Paşti, au fost sfințite!

19.04.2022

Comunicat de presă

19 aprilie 2022

Combinatul de panificaţie „Franzeluţa” S.A. a organizat astăzi, 19 aprilie, ceremonia de Sfințire a produselor destinate sărbătorilor de Paşti de către Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, împreună cu un sobor de preoţi. Evenimentul s-a desfăşurat  pe teritoriul întreprinderii, asistat de directorul general interimar al întreprinderii, Victor Matcov, și mai mulți angajați.

Cu această ocazie, conducătorul întreprinderii a adresat sincere mulţumiri Înaltpreasfinţiei Sale pentru că a dat curs invitaţiei și a săvârșit rugăciunea comună de sfințire a produselor destinate Sfintei sărbători de Paști, menționând că speră ca produsele Franzeluța să ajungă pe masa de sărbătoare a fiecărei familii.

ÎPS Vladimir a adresat un mesaj: „Ținem să mulțumim dnului director și tuturor celor care muncesc în cadrul întreprinderii, pentru păstrarea tradiției multianuale de sfințire și binecuvântare a prinoaselor pascale. Este o tradiție creștină, frumoasă, unde noi participăm deja de mai mulți ani și de fiecare dată ne bucurăm de invitație.”

Înfăptuirea serviciul divin de sfinţire a produselor tradiţionale de Paşti la „Franzeluţa” S.A., oferă posibilitatea creştinilor de a procura cozonaci şi pască sfinţită din magazinele specializate ale întreprinderii, precum și de la târgurile pascale, organizate în această săptămână, în majoritatea sectoarelor capitalei.

Pentru această perioadă, au fost preconizate spre producere în jur de 160 tone de produse pascale. Consumatorii îşi vor putea alege produsul preferat dintr-o varietate de 45 de produse, majoritatea vor avea marcate pe ambalaje mesajul: „Binecuvântat de Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir”.

Întreprinderea pune accent deosebit, atât pe produsele tradiționale precum cozonacii, pasca, ruladele cu diferite umpluturi, dar și pe produsele moderne, cum sunt pannetone, fabricaţi după tehnologie italiană. Astfel, oferim produse care duc cu gândul la familie și copilărie, la vatra buneilor și mirosul copturilor cu gust de altădată.

La fabricarea acestor delicii folosim doar ingrediente naturale (unt, gălbenușuri de ou) şi umpluturi delicioase de: ciocolată, gem, vișine, cacao, fructe zaharisite, mac, stafide şi miez de nuci.

Startul vânzărilor a fost dat la începutul lunii aprilie. Am debutat cu produsele pascale care au un termen de valabilitate mai îndelungat, cum sunt Panettone şi Figurinele dulci, iar treptat, au fost expuse și celelalte  produse. Excepţie face doar pasca cu brânză de vaci, care va putea fi comercializată mai aproape de ajunul Paștelui (din data de 21.04).

În acest an, preţurile la produsele tradiţionale de Paşti variază între 9,00 lei şi 110,00 lei pentru checuri, cozonaci, figurine dulci, rulade, şi de la 47,00 până la 180,00 lei pentru panettone.